Obișnuim să spunem despre curvie că e de natură fizică...atinge trupul, care este considerat templul lui Dumnezeu, de aceea acest păcat este fatal persoanelor implicate. Dar vreau să aduc în atenția unora, o altă față a curviei, curvia spirituală. Ce poate să însemne asta?...Nu mă refer la acel verset „fumat” deja, oferit ca și suport biblic la orice fel de dezbatere pe această temă: „ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie să o poftească, a și precurvit cu ea în inima lui” –Mat.5:28.
De data asta mă refer la o altfel de atingere nepermisă...o atingere a sufletului și a duhului. Ce poate să murdarească așa de rău cugetul unui om? Curvia fizică? Sau numai aceasta?
Cum te simți după ce ai „tăvălit” în noroi pe fratele tău? Știu, ai avut toate motivele din lume, ți-a greșit... Cum te simți când minți? Cum te simți când trădezi, când înșeli? Cum te simți când părăsești nejustificat? Cum te simți când îți lași inima dominată de tristete, când natura ta de copil al Său este să fii bucuros? Ce te face să te simți murdar, gol, singur?
...vorbeam cu o fată, vizavi de relația ei cu un baiat. Nu o să destăinui identitatea acestor persoane, dar sigur sunt zeci de tinere și tineri care se vor identifica cu povestea ei... Era la vârsta căsătoriei, vârsta la care nu-ți mai poți permite relații copilărești. Povestea ei m-a impresionat datorită rănilor sufletești cu care a rămas și la urmele nevindecate ale inimii ei.
„iubitul își are vremea lui, și urâtul își are vremea lui....”- Eclesiatul 3:8a.
„Am sufletul terfelit!” –spuse fata, tristețea ei fiind oceanul în care se înneca încet...”cum o să trăiesc de acum încolo? Cum o să trăiesc cu acest gol?”
Era derutată. Încercam să pătrund profunzimea regretelor și a hăului în care se zbătea. Din punct de vedere emoțional era distrusă.
Părea o prietenie așa de banală...petreceau ore împreună, râdeau, se întâlneau, făceau clătite, se uitau la filme...el o privea cu drag și îi spunea cât o admiră, ce fată deosebită este. Dar cel mai puternic lucru care îi unea, era lucrarea spirituală pe care o făceau...se implicau cât de mult și se ajutau reciproc...se completau. În mijlocul grupului de tineri se evidențiau prin abilitățile lor practice și spirituale. Ieseau în evidență și erau plăcuți de grup...chiar unii făceau glume pe seama relației prea apropiate dintre ei, dar...erau doar prieteni și parteneri în lucrare. Când avea vreo nelămurire îl suna...dar mai des decât ea, suna el. Uneori doar așa, ca să îi audă glasul, să vadă ce mai face, dacă este bine...Ea chicotea fericită la telefon și îi spunea că este perfect și că ziua îi este mai frumoasă pentru că a sunat-o...și râdeau, râdeau mult, prostește, se simțeau așa de bine unul cu celălalt. Învățase tot ce-i plăcea lui, muzica lui, pasajele biblice preferate, filmele preferate, cărțile, sporturile...Îi plăcea să-i audă vocea într-un anumit fel...uneori, vorbea foarte diferit cu ea la telefon, glasul îi devenea tandru, transmitea ceva ce nu îndrăznea să-și recunoască, ceva ce părea afecțiune. Dar cum să se gândească la el, că ar putea să o placă altfel? Timpul trecea și aceste mici intimități telefonice se îndeseau. O suna și îi spunea tot felul de povești, ore întregi...îi spunea că nu are prieteni și că se simte bine să povestească cu ea. Și ei îi plăcea. Când într-o zi telefonul nu suna, îl verifica, să se convingă dacă a sunat-o sau nu. Apoi, rușinată de gesturile ei, îl arunca zicându-și că nu o interesează oricum, sunt doar prieteni. Uneori, când erau doar ei doi, el se apropia de ea, îi lua mâna într-a lui, se juca cu degetele ei, părând absent și cu gândurile departe. Sau, în timp ce o îmbrățișa îi mirosea părul, sau cu un gest foarte natural își punea capul pe umărul ei, sau chiar în poala ei, argumentând că e obosit. În public, se purta galant, lăudând-o la toată lumea, chiar făcea anumite glume despre viitor...dar erau doar glume, ei erau simpli prieteni, frați în Domnul.
Când se apropia de ea, inima începea să-i bată ciudat. La început era ca o emoție pe care ar fi vrut să o împărtășească numai cu el...aproape că știa totul despre ea, avea darul „descusutului”. Plin de charm, aflase tot ce a vrut să afle despre ea: ce-i place, ce nu-i place, ce o enervează, ce o încântă...își deschidea inima înaintea lui ca o floare în luna mai. El o făcea să radieze. Se simțea frumoasă și admirată sub privirile lui pline de duioșie și tandrețe. Oare când începuse să-l iubească?
Nu-și aducea aminte să se fi certat cu adevărat unul cu altul, doar mici contraziceri trecătoare, și totdeauna el avea dreptate. Dar deja emoțiile ei erau așa de proeminente. Își dorea prezența lui, îl vroia în preajmă, își dorea să-i simtă mirosul, să-i vadă strălucirea ochilor, să-l îmbrățișeze...și tot ce înainte venea așa de natural, acum, i se părea că fura...era mai mult decât își imaginase vreodată că va simți pentru el. Îl iubea. Dar erau doar prieteni...cum să-i spună? Cum să-l facă să înțeleagă că ea era îndrăgostită nebunește de el? Dacă o respinge? Ce ar fi dacă l-ar pierde? Plângea gândindu-se că ar putea să strice tot dacă afla...se mulțumea cu această iluzie. Își spunea, că așa ar vrea să fie soțul ei, ca el, să aibă o relație ca a lor...dar el nu putea să fie soțul ei, erau doar prieteni.
Într-o zi, l-a chemat la ea...el a venit cu zâmbetul pe buze, ca de obicei...Îngrijorat de tristețea ei din ultima vreme, a întrebat-o ce se întâmplă cu ea. Ea i-a spus adevărul. I-a spus că relația lor a depășit limitele unei prietenii, că nu mai sunt adolescenți, că sunt la vremea iubitului...și că ea, îl iubește...
....
Au rămas doar semnele de suspensie. El i-a dat un răspuns nesigur, cum că a înțeles greșit gesturile lui...și atât.
Nu se sărutaseră niciodată pe buze, doar sărutări pe frunte. Nu o atinsese niciodată nepermis, dar îmbrățișările lui îi lăsase urme pe trup. Nu au avut relații intime, dar sufletu’-i fusese penetrat de ființa lui. Se simțea a lui, că-i aparținea cu trup și suflet...dar era doar o victimă a curviei spirituale, a unui viol al sufletului. Prietenia lor fusese cursa iubirii în care au fost prinși. Prietenia într-o relație este liantul principal, ceea ce leagă inima și sufletul celor doi. Și ce ar fi iubirea doar ca și act sexual? Iubirea nu există fără prietenie.
Oare ce poate să șteargă urmele unei astfel de relații?
”Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele și chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma șarpelui pe stâncă, urma corabiei în mijlocul mării și urma omului la o fată.Tot așa este și calea femeii preacurve: ea mănâncă și se șterge la gură, și apoi zice: "N-am făcut nimic rău." –Prov.30:18-20.
Ai o relație de felul asta cu un băiat dacă ești fată, sau cu o fată dacă ești băiat? Ce vârstă ai? Ești la vremea iubitului? Ascultă-mă, ești în pericol! Asumă-ți acea relație, sau dacă nu ești încă decis sau decisă ce vrei să faci, renunță, rezolvă cu persoana respectivă, tipul de relație pe care îl aveți punându-vă limite. Este o vreme în care nu-ți mai poți permite să te joci, o vreme a iubitului, o vârstă la care gesturile au interpretări sigure și fără precedent, pe care nu poți să le dezminți, acea vreme de care spunea Sunamita în Cântarea Cântărilor: „ Vă rog fierbinte fiice ale Ierusalimului, nu stârniți, nu treziți dragostea pâna nu vine ea.”-Cânt. Cânt. 8:4.
