...mă urmarea cu coada ochiului, vrând să pară neinteresat de ce făceam. Abia îmi abțineam suspinele...Și eu făceam același lucru. Încercam să maschez durerea cu un zâmbet fad, dar urmele lacrimilor fierbinți trădau mima mea ieftină. A venit spre mine și m-a prins în îmbrățișarea lui...
- Te consumi prea mult…trebuie să lași un pic frânghia din strânsoare…orice om are dreptul să aleagă și chiar dacă alegerea lui nu este bună, e dreptul lui. Fiecare alegere costă…
L-am privit în ochi. Știa la ce trebuia să renunț, cât am investit, știa că inima mea e făcută bucăți…Mă întrebam cum de nu mi-a replicat: ”ți-am spus eu!”…Încă mă ținea în îmbrățișarea lui caldă și nu știam cum să-mi înăbuș suspinul. Știa cât mi-e de greu momentul, dar nu vroiam să mă vadă așa. M-am retras ascunzându-mi privirea plină de lacrimi. Căutam locul unde-aș fi putut vărsa râurile din mine…Dar am rămas aparent liniștită, privind în gol. Mă gândeam… mi-a fost alături în toate etapele dificile ale vieții, a rămas lângă mine statornic, mi-a demonstrat că pot să mă bazez pe el, indiferent ce ar fi. Privirea lui senină îmi spunea: ”vom trece și de asta, o să vezi!” Da. Vom trece; cu tine alături pot trece de toate…
Mă făcea să-l iubesc, iubind ce iubesc eu…În mine se împleteau recunoștința, uimirea, dragostea, aprecierea…îl iubeam din toată inima. Era lângă mine când aveam nevoie!
“Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!”-Osea 2:19, 20.
…cuvintele versetelor îmi contraziceau rațiunea și mă conștientizau că a-l avea pe el, este un mare har. Au fost momente în care nu meritam sprijinul lui, clipe în care mi-a fost rușine de reacțiile mele lipsite de etică…dar a ales, în ciuda faptului că i-am înșelat așteptările și l-am dezamăgit, să fie de partea mea. Oare ce să fie asta? Ce l-a determinat să rămână lângă mine? Nu cred că frumusețea mea fizică, și-apoi și cea interioară era compromisă…Să fie oare iubirea???
“…va tăcea în dragostea Lui…”-Țefania 3: 17b
…mi-am întors fața spre perete, hohotele păreau că nu mai pot fi stăpânite…Nu-l meritam! Mi-a arătat bunătate, credincioșie, iubire, chiar dacă ar fi putut să-mi întoarcă spatele. Și pe bună dreptate…
Nu mă mai gândeam la situația dificilă în care ne aflam… eram recunoscătoare lui Dumnezeu că el e lângă mine. Ce m-aș fi făcut fără el? Un surâs încerca să iasă la suprafață din valurile de îngrijorări care răvășeau inima mea. El era calm. Părea că stăpânește furtuna… Atitudinea lui îmi transmitea liniște…și eu încercam din răsputeri să mă hrănesc cu ea.
Suntem foarte diferiți unul de celălalt, dar totuși ne completăm ca două jumătăți perfecte. Eu sunt impulsivă, vreau să le fac pe toate repede( cred că toate femeile sunt așa). El este cel care judecă lucrurile cu calm, cuvântul lui are greutate, valoare, înțelepciune…câteodată îl invidiez, eu mereu calc în străchini, visând sau plutind într-o lume ireala…dar el mă aduce cu picioarele pe pământ, mă scoate din exuberanța mea dusă la extremă. Dar nu mă supăr. Am încredere. Totdeauna scoate ce e mai bun din mine!
…zâmbesc. Mă întreb dacă eu am aceeași influență asupra lui…Pierdută în amintiri, un zâmbet ironic se întipărește pe chipul meu, la gândul că, odată, mi-am pus prosteasca întrebare dacă el este cel potrivit pentru mine…Of, câtă imaturitate din partea mea!
A ales să mă iubească așa cum sunt, cu bune și rele, în sănătate sau în boală, până ce moartea ne va despărți…lacrimile umplură din nou ochii mei; cum aș putea să-l răsplătesc? De fiecare dată, la fiecare provocare, a fost vorba de ALEGERE! El a ales să mă iubească…împreună am ales iubirea! Am ales să continuăm să ne apreciem, să ne recunoaștem valoarea unul celuilalt.
Acum, suntem în fața unei noi provocări a vieții, puși în situația de a alege…Eu, m-am declarat dependentă de dragostea lui; este motivația care mă ridică din cenușă de fiecare dată…El a ales să-mi dea mâna!
…venea spre mine și privirea lui era plină de compasiune. Nu-i păsa de el, îl interesa ce simt eu. Vroia să fiu bine... Mi-a prins fața în palme, mă privea până în adâncul sufletului și toată iubirea lui mi-a fost turnată ca o apă limpede care te înviorează. M-a strâns în îmbrățișarea lui puternică și am știut că nu mă va lăsa niciodată!...așa cum ne-am promis unul altuia: vom fi împreună pentru eternitate! Căci moartea nu poate învinge dragostea, Dragostea va rămâne veșnic!
“ Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia, sau sabia?...
Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum , nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”-Romani 8:35, 38, 39.
…și am înțeles! Această DRAGOSTE este tare în noi. Dragostea lui Hristos! Și vom rămâne de fiecare dată întăriți în dragostea Lui!
