…şi am iubit. Mă retrag înainte să ştii, înainte de a putea să îmbrăţişez, înainte de a putea să privesc în ochi, înainte să ating…
Înainte, nu erai în lumea mea, eram doar un copil cu vise de copil. Mergând înainte am crescut şi m-am trezit într-o dimineaţă că îmi lipseşti. Şi am iubit... Mă duc înainte purtând în mine amintirea unei iubiri care nu a fost şi poate nici nu va fi...
Am iubit...Cine nu iubeşte?
Mă petrec prin zile afişând zâmbete false, ironizând viaţa. Umblăm în aceleaşi cercuri sociale şi ne ciocnim uneori umăr în umăr. Zâmbeşti. Şi eu zâmbesc…dar nu ştii ce e în spatele zâmbetului meu. Nu ştii câte lacrimi ascunse, nu ştii câte îmbrăţişări furate în vise şi câte cuvinte duioase pe care doar eu le spun. Restul, e doar un vis frumos! Nu cunosc chipul…dar cunosc! E imposibil să nu ştiu, bucata ruptă din mine.
În fiecare zi privesc golul din inima mea în forma “fiinţei ce-mi lipseşte atât de mult”…îmi pun palma să o acopăr. Câteodată mă simt goală pentru că nu eşti, mi-e ruşine că nu mă acoperi. Hainele mele sunt posace, închise şi gri…Călătoresc prin amintiri, regretând regretele de demult. Caut în toţi străinii care au trecut călători prin viaţa mea. Nu eşti... Un gând călător se înfiripă în gânduri de-o clipă. Vei fi doar un alt călător? Aştept şi parcă nu mai vreau. Mai bine spun adio… Lipsa îmi provoacă dependenţa speranţei. Golul din mine îmi strigă: există!
Nu e nimeni asemenea, nimeni la fel de special, nimeni care să umple golul din inima mea, eşti unic. Nu vreau altul, nu vreau asemanare, nu vreau resemnare.
…şi am iubit. Dintr-o dată, fără precedent şi pentru totdeauna! Dar nu te mai caut!
De mă-ntâlneşti, să nu priveşti la chipul meu, nu mă căuta în abisul ochilor mei, nu mă căuta în cântecul de pe buzele mele, nu mă căuta în fata morgana pe care ţi-o doreşti…caută-Te TU, în forma fiinţei ce-mi lipseşte aşa de mult dinlăuntrul meu. De te vei regăsi în opera mâinii marelui Maestru, completând acel gol, să ştii că te-am iubit o veşnicie, şi te voi mai iubi una, până la capătul ei…
…cu dor, golul cu “forma fiinţei ce-mi lipseşte aşa de mult”…
Ce frumooos! Cat de mult imi place.
RăspundeţiŞtergereCuvintele tale frumos impletite cu mestesug maiastru au daruit paginei o adevarata opera de arta, de viata de Nadejde!
RăspundeţiŞtergereIti doresc un sfarsit de saptamana plin de dragostea Lui, fata draga cu voce de aur.Nu uita ca esti iubita!
foarte frumos ai scris. se vede ca este intr-adevar o persoana speciala.
RăspundeţiŞtergerewow Luminita!!! Exprimi exact ce simt eu!!!! Imi e asa de dor de cel care are forma golului din inima mea...sunt zile cand asteptarea se face de nesuportat. Dar avem promisiunile Lui, si EL, nu dezamageste niciodata!
RăspundeţiŞtergereEl a zis:
"Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea statornica nu se va indeparta de la tine..." asa ca ma incred in El, chiar daca nu pot sa-nteleg :)
Si tu esti iubita, Luminita, de El- care este IUBIREA insusi