cateodata
cuvintele cad plumb in inimi,
schije in carnea ce ne doare trist ...
ma satur de urat si frumosul tot nu mai vine
si te pierd printre pleopele intredeschise,
grele
si incarcate de negura din noptile de iarna din nordurile vesnice.
ma tem ca nu o sa ma mai regasesc si deageaba
strigatul mi s-a proptit in cerul gurii...
limba e un gardian mut
si buzele...
ce sunt buzele unei femei fara femeie?
...ma doare sunetul apei ce curge lin cand in mine izvorasc cascadele.
iarta-mi frumosul ochilor si albastru care s-a strecurat fara voie,
sunt plecata
si nu stiu cine ar putea sa ma reintoarca.
Se poate sa fie sau nu, dar ce mai stiu
este retoric, istoric, sau niciodata gasit in arhive.
se poate spune si preistoric,
dar
termenul
nu este cunoscut de fauritorii de vise spulberate
din sufletul meu.
Foarte frumos Luminita. Ai ceva aparte.
RăspundeţiŞtergereSunt multe, putine, condeie ce scriu frumos
RăspundeţiŞtergeresi chiar daca nu se scrie; tu esti o carte!
Insa unii, citesc in altii vazand pe Hristos,
iar altii, descopera in unii duhuri necurate.
Scrisul, poate sa insele ochiul ori si cui.
Precum mai sus se scris-a despre ratacire.
Frumosul, nu-i acela dupa chipul veacului...
Ci este atunci cand ai mireasma de mantuire.
Luminita foarte profund exprimat...ai un suflet ales si unic...esti o binecuvantare in generatia aceasta ...multumesc pt postare ...
RăspundeţiŞtergere