Despre mine

Fotografia mea
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

joi, 10 martie 2011

Înţelepciunea durerii...









A renunţa la tine, la dorinţele tale, la ambiţiile şi visele tale, e un act dureros…Înseamnă curaj să renunţi în favoarea celuilalt…dar e iubire! Nimic în lumea asta nu poate motiva ca iubirea! Nici o raţiune omenească nu poate să accepte ce face iubirea… din iubire.

Când mă gândesc la timpul care a trecut, am un nod în gât şi inima cât pumnul, faţa mea este congestionată pentru că durerea este atat de reală în mine. Nu vreau să o arăt…aş vrea sa o îngrop pentru veşnicie, aş vrea să o arunc în marea uitării, aş vrea să nu mă fi întâlnit niciodată cu ea, DAR…Ea există. E ca un cui care îmi străpunge mândria pe crucea ascultării. E ca un junghi în coastă care îmi aduce aminte să plec capul, îmi aminteşte că suntem ţărână, că oricât ne-am împotrivi, e o luptă cu pumnii în vânt.

Nu mă voi ruşina cu durerea mea! NU mă voi ascunde de ea!

“Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El şi legământul făcut cu El le da învăţătură. Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.”-Ps25:14,15.

Mă gândesc la durere şi nu găsesc nici un sens în ea. Îmi scurtează perspectivele. Dar tot căutând, am găsit o Înţelepciune în această stare: durerea limitează perspectivele omului, îl face să se oprească din drum ca să se gândească mai mult la ce e el în Dumnezeu. Durerea te provoaca să te gândeşti mai mult la ce vrea El pentru viaţa ta!

“ În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată;”-(2 Cor.7:10)

2 comentarii:

  1. Ai gasit cea mai graitoare definitia a durerii:

    e o luptă cu pumnii în vânt.
    Asta este durerea. El singur o poate alunga, draga fata cu voce de aur! EL POATE!
    Fii binecuvantata!

    RăspundeţiŞtergere
  2. silviaianchis2 iunie 2011, 11:40

    foarte adevarat!

    RăspundeţiŞtergere