Înstrăinarea

Suferinţa îmi curge prin vene şi totuşi trăiesc...

De ce am iubit sunt tot mai departe, încercând să mă apropii.

Ca o înstrăinare de casa, de zilele verii, de zilele copilariei mele...

Tabloul din perete îmi bântuie amintirile ca o necesitate perversă,

să sorb un strop din esenţa întoarcerii în braţele mamei mele...

Drumul înapoi e o neputinţă sfâşietoare de a apuca trecutul de poale;

un junghi al inimii. Asa am aflat ca inima sangereaza in ea insasi.

Înstrăinarea mi-e sinusoida renaşterii,

îmi distorsionează forma în funcţie de intensitatea durerii;

orice spasm, mă apropie de ceasul acela.

Si cu cât vreau să mă apropii, mă îndepărtez...

ironia filmului mut difuzat la viteză mică.

rămân cu privirea prea departe ca să-mi fii aproape.

Privesc chipuri,

de curând devenite eter- fără chipuri, fotografii ale timpului...

ca un soare fără contur sau un orizont înnecat în mare.

bătăile inimii tale nu mă recunosc- mi te-ai înstrăinat de mine.

nu poţi să ştii că lacrimile mele nu sunt sărate- sunt amare...

Cred că sunt singurul vinovat; mi-e martoră marea...

Am pierdut un val şi un altul a plecat.

Şi val după val îmi respir adânc în plămâni înstrăinarea...

Să fiu acasă iar, e doar un tablou din perete,

un vis al meu, sau poate al tău,

un vis lăsat de vise pierdute să fie înstrăinat.