Mi-e frică uneori de tristeţea ce-mi curge prin vine
atunci când priviri se ascund în tăceri.
E-o liniste aspră în mine.
Un gând solitar îmi scrie în suflet
şi-mi tulbură pacea grea din uitări.
Încerc să mă agăţ de un fir
mult prea firav să mă poată susţine...
alunec din nou şi versul mi-e chin;
Încet, uit şi cântul şi slova, paharul ce-l sorb e pelin.
Sunt multe de spus.
Mult prea multe şi goale, cuvintele plâng ca o ploaie-n april.
Uneori, ascult mugetul mării...
nu ştiu să spun dacă mie-mi rămân,
sau clipele strâng puţinul din mine şi nu-mi aparţin.
Mi-e frică adesea să privesc depărtarea;
un ideal mult prea greu de atins.
Rămân doar tăceri, depărtări şi…
Uitarea…
…sau speranţa unui pas hotărât.
Timpul,
ar trebui să îşi uite chemarea, să golească trecutul, să păşească apoi…
Să mă strige pe nume şi să mergem-nainte
Îţi promit! Nu voi da timpul-napoi.
Ma regasesc in versurile tale, ca si acasa draga mea.Parca eu as fi plimbat condeiul pe hartie, asa au curs spre inima mea versurile tale:
RăspundeţiŞtergereÎncet, uit şi cântul şi slova, paharul ce-l sorb e pelin.
Sunt multe de spus.
Mult prea multe şi goale, cuvintele plâng ca o ploaie-n april.
Uneori, ascult mugetul mării...
nu ştiu să spun dacă mie-mi rămân,
sau clipele strâng puţinul din mine şi nu-mi aparţin.
Îţi promit! Nu voi da timpul-napoi.
Cu toate florile primaverii te imbratisez scumpa mea!