Soarele îi mângâia chipul, trădându-i frumusețea care emana din sufletul ei, uneori secătuit de durere și lovituri. Se lăsă în voia mângâierii lui ca un alin al luminii în dispersie, formând un curcubeu în privirea ei. Indiferent prin ce trecea, indiferent că soarele acela călduț în voia căruia se lăsase, nu era ”acela” pe care-l aștepta, nu putea să nu-L iubească pe Dumnezeu... Era așa de frumos și prin El era acoperită de frumusețe divină. Privea prin culorile mii, la copiii ce se jucau și la trecătorii grăbiți cu pași monotoni și surzi pe poteci. Se întreba cum e posibil să mergi și să nu lași urme? Dar urmele existau chiar dacă nu erau vizibile pentru orice muritor...ignoranța unora lăsa urme adânci în suflete, plantând agonia în inimile călcate în picioare. Distingea în cele mai adânci tăceri, strigăte disperate, injectate cu virusul clipelor care nu se uită niciodată. Simțea gust dulce -amar în gândurile ei pătrunse de Cel Preafrumos. Si întrebarea era: cum putea să încapă durere în frumusețe?
Singurătatea clipei se completa în ea însăși, devenind întreagă. Ea și El, formau Universul! Cui îi mai trebuia om, când Dumnezeu îi era deajuns? Și totusi, ceva în interiorul ei, gemea a dor. Un gol pe care nu și-l explica. Ar fi vrut să se teleporteze pe malul mării, să audă vuietul valurilor, să poată plânge în liniște fără să fie auzită: să-și plângă dorul după viitor. Era atât de limitată; ea și fereastra în dreptul căreia stătea. Privea totul ca pe un ecran imens, fără a fi capabilă să facă ceva, era doar spectator. Era spectatorul vieții ei. Nici măcar nu făcea parte din scenariu...Tristețea puse stăpânire pe ea... trebuia să facă ceva. Cum să ai o viață și să nu-ți aparțină? Își trăia viața din afară, privindu-se din exterior și încercând să-și înțeleagă reacțiile...
Știa că exista o limită a vietii ei și un zâmbet al Cerului, și acolo unde acestea două se intersectează, se întamplă destinul ei. Credea că visele iau ființă, chiar daca ale ei fuseseră ucise și trântite la pământ. Încă mai erau urme de speranță în privirea ei, încă mai putea să respire încredere, încă trăia...Credea că soarele va străluci cândva doar pentru ea, alegând din chipuri mii, să lumineze chipul ei...
Cât va mai trebui să aștepte?
Orele treceau fără milă, lăsând urme adânci în inima, în cuget, în simțire... Durerea ajunsese să fie stăpână, neputința se înstalase ca la ea acasă, izvorul lacrimilor secase și totul părea nemișcat, prins într-o spasmă a timpului...Frumusețea era doar un nonsens al vorbirii, o revelație nevenită în ființă...ca un copil care încă nu s-a născut. Vorbea de ea, dar nu o înțelegea, o dorea, dar nu știa cum putea ajunge la ea, o căuta...Durerea, durerea era atât de reală!
Plecă din fața ferestrei, priveliștea senină de afară o durea. Trase draperiile căutând să acopere lumina care-i chinuia privirea, să ascundă peticul de Cer. Renunțase să mai caute dincolo de aparențe, dincolo de cuvinte, dincolo de gesturi...nimic nu mai era frumos pentru ea, totul se săvârșea în durere. Până și nașterea unui alt vis în inima ei, era un act dureros...Viața venea la viață prin durere... Încă nu dăduse drumul de tot viselor de pâna acum...o durea că visase în van. Și totuși nu putea să trăiască fără vise, era născută să viseze... Visase frumos, dar visele mor câteodată. Nu înțelegea de ce? Poate pentru că frumusețea lor nu venea din sursa adevărată....sau poate că trebuia să învețe să lase visul să se împlinească. Îl ținea prea strâns, prea încătușat. Visul este ca zborul unei păsări...dacă nu-l faci liber, se frânge... Închise ochii și visa că zboară...Simțea că zboară deasupra mărilor, deasupra munților...
Și frumusețea se ridica, călcând peste durere, născând frumusețe...
De sus, în zborul pe înălțimi, totul se vede frumos. Dacă se făcea vinovată de ceva, era oprirea zborului. Uitase cum să-și întindă aripile, uitase cum să se ridice peste greutăți, uitase cum e să trăiești cu frumosul în priviri. Frumusețea fusese luată captivă de durerea din inima ei...
Dar durerea nu știa, că în ea însăși zace o frumusețe divină, care avea să se nască pentru totdeauna!
metamorfoza completa:)
RăspundeţiŞtergere