...să taci și să-ți asculți inima!

Nu mai vorbesc...doar îmi ascult inima...Uneori mă întreb ce poate să fie mai rău? Să taci sau sa-ți asculți inima?...Când taci, inima se aude mai clar, nu poți doar să taci fără să auzi...Momentele de tăcere îți taie respirația accentuând durerea cuvintelor pe limba inimii. Nimic nu este mai elocvent ca acest limbaj al bătăilor de inimă care îți paralizează voința, mândria, măreția puterii personale. Să taci, e tot ce poți să faci...Dar, nu, nu este numai atât. Tăcerea e urmată de ceea ce te sperie mai tare...trebuie să asculți! Să auzi ceea ce te-ai temut sau nu ai vrut să auzi, acele cuvinte tari care au bătut mereu în auzul urechilor tale, dar pe care le-ai desconsiderat pâna le-ai adus la valoarea ticăitului unui ceas cu care te-ai obișnuit în timp și nu te mai obosești să-l bagi în seamă...Doar în tăcerea nopții sunetul devine mai agresiv...În noapte sunetele devin aproape reale. Și te gândești, oare visezi? Poți să spui și așa... Cuvintele pe limba inimii sunt ca visele, acele vise imposibil de atins. Îți vine să te trezești forțat, să scapi de teroarea sarcastica a unui sunet repetat: bum-bum...Dar noaptea te obligă la tăcere și implicit la ascultare.

Cuvintele inimii dor...

Îți amintesc de mama pe care ai lăsat-o cu mulți ani în urmă într-un sat, satul copilariei tale, și pe care nu ai mai sunat-o de ceva timp. Îți spun de prietenul tău cel mai bun care din întâmplare, s-a îndrăgostit tocmai de fata visurilor tale...Îți spun că familia pe care ți-ai dorit să o ai și la care ai îndrăznit să visezi, tocmai se destramă în fața ochilor tăi, fără să poți face nimic...Chiar și poziția superioară de la firmă, pentru care te-ai ostenit câțiva ani la rând, a fost dată altuia, mai incapabil ca tine, spui tu...Îți aduc aminte de oamenii dragi pe care i-ai pierdut și pe care nu-i mai poți aduce înapoi, la visele pe care le-ai crezut adevărate și care s-au risipit ca un abur...Îți aduc aminte de planurile pe care ți le-ai făcut și aproape că ai văzut împlinirea lor, ca în secunda următoare, totul să se năruiască, ca un castel de nisip spulberat de valurile mării.

Cuvintele inimii te pun față în față cu realitatea ta! Cu visele imposibil de împlinit...

Inimă, de ce ești așa de crudă? De ce îmi cânți cântecul de jale? De ce nu te poți bucura pentru mine? De ce repeți ce nu vreau să aud? De ce îmi enumeri eșecurile, frustrările, durerile, renunțările? Și fiecare cuvânt mă conștientizează de povara mea...

Nu este de neînțeles de ce ne ignorăm inima... Ne pune față în față cu imposibilul nostru. În tăcerea nopții, ne întâlnim cu uriașii zilei...aceia pe care i-am evitat cât am putut. Ascultarea inimii te pune față în față cu confruntarea, te dezbracă de haina lașității, de frică.

A-ți asculta inima înseamnă să treci dincolo de limite. O graniță pe care tu însuți ți-ai construit-o după propriile standarde. Inima nu are granițe. Ea este condusă de Acela, Unul Singur, Creatorul ei. Cuvintele pe limba inimii sunt cuvinte cu greutate, le poți auzi doar când taci, când faci liniște în tine. Cuvintele inimii sunt acelea care te condamnă că nu o eliberezi de povara ei. Cuvintele inimii te aduc în locul eliberării. Cuvintele inimii te fac conștient că ai luat-o pe un drum greșit. Cuvintele inimii te fac să te întorci... Inima în sine este vulnerabilă, e ca o alarmă care se declanșează când simte pericolul pervertirii și al căderii în ritual. Poți să alegi din două obțiuni: să taci și să asculți; sau să taci și să nu faci nimic.

Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.(Deut.30:15)

Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta,( Deut. 30:19)

Alege binele!

"Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!"-(Prov 4:23)

Ascultarea inimii este un semnal de alarmă pentru o vreme și alte vremi...ca să o asculți, trebuie să taci.

Și e mai bine uneori să taci și să-ți asculți inima...