Indiferent de magia clipelor uitate undeva în amintiri, ne trezim uneori la cruda realitate. Ți se cere pertinent să vii cu picioarele pe pământ, să revii la ”inițial”. Un pământ al celor ce nu cunosc dezamăgirea ruperii de frumos, unde toate sunt perfect de lucide- ”tărâmul tiparelor”- locul unde visele sunt interzise. Și trăiești clipa unei dureri profunde și absurde, dezrădăcinarea de ”acasă”, smulgerea din brațul cald a tot ce știai tu că-i normal. Clipele devin un chin de apucat...Rămâi cu ochii ațintiți spre departe, Acolo, unde visele se împlinesc.
Lumea de Aici e mult prea normală pentru mine. Sunt concepută să pot vedea dincolo de puncte inițiale, dincolo de aureola rece a realității, deschizându-mi apetitul după lumea de Acolo. Pentru mine normalitatea nu e ce trăiesc Aici-ci Acolo! Starea de inițial impusă, ma supune limitărilor ființei, a emoțiilor și a trăirilor. Să trăiești în starea de inițial este ca și când ai rata mereu startul, fără să existe punctul de sosire... Dar mă tem că nu pot apuca Acolo-ul decât trecând pe Aici...Cu ochii privind departe, îmi supun simțurile să accepte îmbrățișarea fadă a unei reveniri la inițial, punctul normalității, în opinia unora. Simt că am pierdut gustul libertății de sine, dar se pare ca e doar pentru o vreme...O vreme Aici, se merită, pentru ce va fi Acolo!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu