...cel mai frumos vis

Cuvintele mi-s goale în nesperata dorință de a le umple cu prezența Ta. Nu pot să spun doar „aș vrea”, când inima bate ca nebuna la o chemare în destin... Visul este necesar, o stare a inimii, ca o parolă a „porții” destinului, unde trebuie să-ți abandonezi propriile vise.

Mă întreb dacă renunțările mele sunt de fapt resemnarea sufletului?...Mi-am dat seama că nu pot să merg uitându-mă înapoi...m-aș împiedica spre înainte. Așa că, privesc spre înainte! Știu că știi că mă doare, dar am sentimentul adânc al inimii că mă vei găsi pe drum și mă vei alina. Știu că pasul nu mi-a cunoscut terenul drept până acum...dar am curajul să spun despre Tine că îmi vei netezi cărările! Știu că ochii nu și-au găsit visul , dar am credința că visele se împlinesc și sunt pentru cei ce visează cu ochii deschiși...Visele încă nu m-au părăsit...mă consider fericită! Dar există un proces al dezbrăcării de vise fără sens...vise ce se sting atunci când se întâlnesc cu cele divine. Se transformă în cenușă. Și e de folos să ardă, ca să rămână doar aur din vise eterne...

Dacă încă mai trăiesc, trăiesc visând...vise ce mă înconjoară, îmi umplu inima de promisiunile Tale în așteptarea zborului spre Infinit. Pleoapele îmi tremură așteptând să deschidă imaginea împlinirii promisiunilor în acțiune...Acel:” Domnul a răspuns: Da, vei avea un viitor fericit;”-Ieremia 15:11.

Visez...dar visez etern! Visul meu pământean își are obârșia în inima Ta și uneori simt că sunt cel mai frumos vis pentru Tine!